Cum se ia o plasa

Io nu prea fac chestii de genul asta (in sensul ca nu ma aliez in razboaie blogosferice), dar mi se pare cam magarie ce au facut profesionistii de la Pro Door, adica libera exprimare si opinia personala mai nou se transforma in motiv de dat in judecata: DE Ce a fost somat sa-si stearga blogul din cauza unui articol scris acum cateva zile.

Ioi ce enervanti is Pro Door astia. Plus ca nici nu stiu sa scrie corect gramatical, desiiii (!!) se cramponeaza de corectitudinea dpdv gramatical. Bah, ne leshi?

Zapping

Aseara am renuntat la a mai vedea filme la comp, dintr-o mult prea mare lene (n-am subtitrari la filme si chiar n-aveam chef sa stau cu urechea ciulita sa inteleg ce vorbesc actorii aia). Asa ca am luat telecomanda in mana si am purces.

Dupa ce trec de canalele de muzica (1, 2 si 3 pe telecomanda mea), ajung la TVR1. Acolo, surpriza: Cerbul de Aur. Iar unul dintre prezentatori, alta surpriza (sau nu), fiul lui Ricky Dandel. Da da, ala care acum cativa ani buni a provocat interminabile hohote de ras cu prezentarea aceluiasi festival in engleza (The Golden Stag, ladies and gentlemen!); fiu-sau are aceeasi atitudine de „io-s mare si tare, voi sunteti toti la pitici”. Ma rog, il las sa prezinte nush ce cantareata din Republica Moldova si trec mai departe. La Antena 1. Prima data am senzatia ca am nimerit din greseala pe OTV (eu nici macar n-am OTV-ul fixat pe tv), pentru ca se discuta despre Elodia, si cum e ea o mama denaturata care si-a parasit copilul.

Eu si neuronul meu adormit

Pentru ca si asa scriam aici cat sunt de zapacita, am reusit sa-mi sterg cateva articole postate in ultima saptamana…sa nu ma intrebe nimeni cum, ca nu pot sa raspund 😀 . O sa incerc sa le refac cat mai bine (io n-am salvari si chestii de genul asta) si sper ca blonzimea mintii mele sa nu mai iasa la suprafata prea curand… Multumesc Veve ca ma asculti si ma indrumi, ca fara tine cred ca imi smulgeam parul din cap de 50 de ori pana acum.

PS: sper ca macar noua tema sa va placa…

Mandria de a fi om

Dom’ne..lumea nu mai poate trai fara exagerari. Daca totul e ok in viata ta, tre’ musai sa bagi niste drame existentiale, ca altfel traiesti degeaba. Ipotetic vorbind, sa zicem ca esti un om normal, cu un serviciu oarecare (acu’..nu chiar prelucrator prin aschiere sau sculer-matriter, dar nici regional account manager la vreo multinationala), cu un salariu ok incat sa-ti permita mici concedii de weekend la Oroshaza (o mica statiune in Ungaria vecina) si cu masina de la firma, care are intotdeauna plinul facut. Dar, cum romanul s-a nascut poet, hiperbolizarea situatiei este iminenta in cazul de fata: NU ai voie sa recunosti ca esti un om cu venituri medii; noooo, prietenii tai (si, implicit, prietenii prietenilor tai) trebuie sa stie ca tu esti maharajahul firmei in care lucrezi; ca aia te apreciaza atat de tare incat se fac covor rosu in fata ta si nu stiu cum sa te mai bonuseze pentru tot ceea ce faci pentru firma. Bineinteles, toate astea insotite de o atitudine cat mai miserupista fata de tot ceea ce inseamna angajatorii tai (lasa, prietenii tai nu stiu ca, de fapt, tu latri de sub masa in momentul in care te ia vreun sef la 11 metri). Bineinteles ca esti inteligentul grupului, ca tot ceea ce povestesc altii tu ai fumat/trait inca din frageda copilarie, ca glumele tale sunt atat de bune incat toata lumea TREBUIE sa se tavaleasca pe jos si sa elogieze talentul tau evident si „spontaneitatea” de care dai dovada. Nu conteaza ca acasa n-ai platit gazul de trei luni si ca nu mai stii ce-i aia o stire din simplul motiv ca ti-au cam taiat cablul si internetul, dar ti-ai luat ultima fitza de blugi de la Lee Cooper, iar de mancat nu mananci pentru ca oricum tii cura de slabire…

Bineinteles, prin acelasi principiu de hiperbolizare, dramele tale sunt mai drame decat ale oricarui om de pe pamant. Telefonul taiat pe motiv de neplata e exclusiv vina „nenorocitilor de la Orange”, cand vine randul tau sa dai de baut te ascunzi vreo 2 zile (evident, cu telefonul inchis), dupa care revenirea printre prietenii tai se face printr-o explicatie plina de nervi, cum ca nerecunoscatorii de la firma te-au pus sa muncesti non stop, iar tu (ca doar esti „caine pana la moarte”) a trebuit sa te sacrifici pentru binele colegilor…

Ba, ne lasi?

Din nou cu nervi

De data asta din cauza unui asa-zis prieten..

Ma plimbam eu azi prin oras cand, la un moment dat, ma intalnesc (intamplator) cu un prieten pe care nu-l mai vazusem de ceva vreme. Mai vorbiseram noi la telefon, mai cate un „ce mai faci” pe messenger, no, de astea… Ne tot promiteam solemn ca ne intalnim la o cafa sa mai povestim, dar amandoi suntem ocupati si nu ne prea potriveam programele. Deci, ne intalnim, iar eu (foarte bucuroasa ca ne-am intalnit) ma opresc cu intentia clara de a sta de vorba macar 2 minute. El (insotit de o domnisoara draguta) abia blajmajeste un „ceau” ametit de caldura si trece mai departe de parca as fi fost o cunostinta intamplatoare. Bineinteles, am ramas cu zambetul inghetat pe moaca, in mijlocul trotuarului, gata-gata sa-mi las laptopul sa-mi cada din mana. Ce naiba, ma intrebam eu, ce-oi fi spus, ce-am facut, s-o fi suparat pe mine? Destul de ravasita, plec mai departe, dar mintea imi statea numai la intamplarea de mai inainte, eram chiar contrariata de atitudinea lui. Peste cam o ora, primesc un mesaj, de la el, in care imi spunea ca ii pare rau ca nu s-a oprit, dar era cu prietena si ea e putin cam geloasa. Am simtit ca iau foc: adica, bai idiotule, cat timp ai fost singur am fost buna de prietena, acum nici un „ce mai faci” nu mai merit cand ma vezi pe strada? Dintr-o data am devenit amenintatoare pentru relatia ta, ca pana acum eram prietena care iti dadea bani cand aveai nevoie, care te hranea cand n-ai avut servici doua luni, care te asculta cand te plangeai de una si de alta… Si prietena aia a ta are cumva impresia ca te-ai nascut exact cand ai intalnit-o pe ea? Ca tu, pana in momentul in care soarta v-a indrumat unul catre altul, ai trait ca un pustnic in creierii muntilor?  Ca daca asa crede, sa nu te astepti sa-ti deschid usa cand o sa vii la mine plangand ca nu te intelege, ca nu mai ai libertate, ca nu te ma simti barbat si alte chestii de genul asta.

Pentru ca atunci cand nu o sa mai suporti sa ti se spuna ce sa faci si cu cine, o sa-ti dai seama cat de mult ai gresit cand n-ai stiut sa dai buna ziua unui om care a stiut sa-ti fie alaturi atunci cand ai avut nevoie.